De ce Sunt Canabinoizii Atât de Importanți?

De ce Sunt Canabinoizii Atât de Importanți?

Toți iubitorii de canabis au auzit de THC, cunoscut științei drept (-) - trans-Δ⁹-tetrahidrocannabinol. Această moleculă este responsabilă pentru efectele psihoactive aparte, resimțite după fumatul unui joint sau după pufăitul dintr-un vaporizator. De asemenea, multe persoane au auzit deja și despre CBD sau canabidiol.

Atât THC-ul cât și CBD-ul aparțin unei clase chimice numite canabinoizi. Această clasă este compusă dintr-o serie diversă de molecule, care acționează asupra receptorilor canabinoizi. THC-ul și CBD-ul sunt fitocanabinoizi, ceea ce înseamnă că sunt sintetizate și derivate din planta de canabis. Până în prezent au fost identificate peste 100 de molecule de acest gen. Un alt tip de canabinoizi sunt endocanabinoizii, care sunt creați de organism și printre care se numără anandamida și 2-AG. Și, nu în ultimul rând, există canabinoizii sintetizați în laboratoare; aceștia se numesc canabinoizi sintetici.

În acest articol, vom pune accentul pe fitocanabinoizi. Multe dintre aceste molecule au fost studiate științific și s-a descoperit că au un potențial terapeutic impresionant. Înainte de a începe să analizăm canabinoizii în individualitatea lor, hai să vedem care le este funcția și cum sunt creați.

CARE SUNT FUNCȚIILE CANABINOIZILOR?

Răspunsul la această întrebare depinde de forma de viață în cauză. Plantele produc canabinoizi ca metaboliți secundari; nu sunt implicați direct în creșterea sau dezvoltarea plantei, în schimb, credem că joacă un rol protector împotriva dăunătorilor, bolilor și a radiațiilor ultraviolete. De exemplu, fitocanabinoidului THCA s-a dovedit că provoacă moartea celulelor insectelor, sugerând că servește ca un mecanism de apărare împotriva anumitor specii care decid să se hrănească cu florile și frunzele de canabis.

La om, canabinoizii funcționează într-o manieră unică și specifică. Unii dintre ei interacționează în mod direct cu sistemul endocanabinoid, o rețea internă de receptori, regăsiți în mai multe tipuri de celule. Acești receptori, și anume receptorii CB1 și CB2, se află în întregul sistem nervos central și în sistemul imunitar. Anumiți canabinoizi, de exemplu THC-ul, produc efecte psihoactive și terapeutice prin interacțiunea cu acești receptori.

Sistemul endocanabinoid joacă un rol regulator în cadrul organismului și ajută corpul să mențină o stare de homeostază - un echilibru biologic dinamic de care avem nevoie pentru a funcționa într-un mod optim. S-a descoperit[1] că sistemul endocanabinoid joacă un rol în reglarea sistemului endocrin și a metabolismului.

Endocanabinoizii menționați anterior, anandamida și 2-AG, servesc ca molecule de semnalizare, care interacționează cu acești receptori pentru a permite sistemului endocanabinoid să exercite aceste funcții. Asemănarea moleculară dintre fitocanabinoizi și endocanabinoizi face posibilă inducerea de efecte fiziologice de către acești omologi externi.

Psychoactive Cannabinoids

Non-Psychoactive Cannabinoids

CUM SUNT CREAȚI CANABINOIZII: BIOSINTEZA

Este atât important, cât și interesant să știi cum se creează canabinoizii. Te-ai uitat vreodată de aproape la o floare de canabis și ai observat ceva ce par a fi mii de bijuterii strălucitoare? Aceste structuri translucide, în formă de ciupercă, se numesc tricomi glandulari și sunt responsabili de producerea unei rășini bogate în canabinoizi, terpene și multe altele.

Plantele de canabis direcționează nutrienții către aceste glande, în special către celulele secretoare, unde sunt transformați în precursori ai producției de canabinoizi. Acești precursori sunt apoi transportați la veziculele secretoare, unde formează tricomii și sunt, în cele din urmă, excretați.

Toți canabinoizii își încep viața sub formă de CBGA (acid canabigerolic). Acest acid canabinoid este format prin combinația de precursori canabinoizi, acid olitolic și pirofosfat geranil după o serie de procese chimice[2]. CBGA este precursorul biosintezei canabinoizilor și este folosit ca substrat pentru a crea alți canabinoizi cu ajutorul enzimelor CBDAS, CBCAS și THCAS. În funcție de enzima folosită, rezultatul acestei reacții este fie CBDA (acid canabidiolic), CBCA (acid canabichromenic), fie THCA (acid tetrahidrocanabinolic).

ACID CANABINOID VS. CANABINOIZI

Canabinoizii apar în mod natural în plantele de canabis în forma lor acidă. Structura lor moleculară este diferită datorită adăugării unei grupări carboxilice. Cu toate acestea, acest grup are o anumită volatilitate, care poate fi îndepărtată prin căldură sau degradare. De exemplu, florile crude de canabis conțin THCA, și nu THC. Atunci când aceste flori sunt folosite într-un joint care este aprins, căldura catalizează eliberarea unei grupări carboxilice, iar THCA-ul inactiv devine THC psihoactiv. Acest proces este cunoscut sub numele de decarboxilare.

PREZENTAREA CANABINOIZILOR PRINCIPALI

Dintre cei mai bine de 100 de canabinoizi descoperiți, doar câțiva au fost studiați mai îndeaproape. Aici, vom vedea caracteristicile fiecăruia și ce spun cercetările despre potențialul lor terapeutic. Vom începe cu cei mai cunoscuți, iar apoi vom analiza câteva molecule mai puțin cunoscute.

THC

THC Therapeutic Effects

THC-ul este probabil cel mai faimos canabinoid, precum și cel mai controversat. Această substanță chimică este responsabilă, în principal, pentru high-ul psihoactiv indus atunci când canabisul este fumat sau ingerat și are, de asemenea, o mulțime de beneficii terapeutice. THC-ul este canabinoidul care se găsește din abundență în chemotipuri (un termen descriptiv folosit pentru a descrie compoziția chimică a unui soi, cu referire la metaboliții săi secundari), produs, în special, pentru inducerea unui efect psihoactiv. Interacțiunea THC-ului cu receptorul CB1 din sistemul nervos central dă naștere acțiunii sale psihotrope.

Una dintre cele mai uimitoare descoperiri în ceea ce privește THC-ul este capacitatea sa de a induce apoptoza (moartea controlată a celulelor) în celulele tumorale, protejând, în același timp, celulele sănătoase. Această cercetare[3] a fost realizată pe modele animale, dar sunt necesare mai multe cercetări pentru a explora valoarea terapeutică a THC-ului în acest domeniu.

THC-ul interacționează atât cu receptorul CB1, cât și cu CB2. Prin acest mecanism, s-a dovedit[4] că molecula modulează durerea, spasticitatea, sedarea, apetitul și starea de spirit. De exemplu, studiile[5] publicate în jurnalul „The Clinical Therapeutics” au constatat o reducere semnificativă a durerii la pacienții cu scleroză multiplă progresivă imediat după administrarea unui preparat oral de THC.

În plus, THC-ul prezintă efecte neuroprotectoare și s-a dovedit[6] că reduce chiar și nivelul beta-amiloid in vitro (în afara unui organism viu), ceea ce sugerează că ar putea juca un rol potențial terapeutic în boala Alzheimer.

În cele din urmă, și destul de uimitor, THC-ul este un puternic antiinflamator, prezentând[7] efecte antiinflamatorii de 20 de ori mai puternice ca cele ale aspirinei.

CBD

CBD Therapeutic Effects

CBD-ul este al doilea cel mai abundent canabinoid regăsit în multe chemotipuri de canabis și principalul constituent al canabinoidului regăsit în soiurile crescute în scopuri medicinale. CBD-ul a devenit foarte popular în ultimii ani datorită naturii sale neintoxicante, profilului bun de siguranță și valorii medicinale impresionante. Multe regiuni care interzic canabisul, au conceput o legislație care permite vânzarea de produse CBD - atât timp cât concentrația de THC se află sub un anumit prag dictat de legislația locală.

Unul dintre cele mai interesante studii de până acum cu privire la canabinoid implică tumori. Un studiu[8] publicat în Molecular Cancer Therapeutics a examinat impactul CBD asupra unei linii celulare de cancer de sân. Rezultatele au indicat un mecanism complex, subliniind „valoarea investigației continue a potențialului CBD”.

CBD-ul interacționează cu sistemul endocanabinoid, cu toate acestea are o afinitate scăzută atât pentru receptorii CB1, cât și pentru CB2. Canabinoidul își exercită în mare parte efectele prin conectarea la o serie de alți receptori, inclusiv receptorii de serotonină și de vaniloide.

Cu toate acestea, molecula este un antagonist[9] CB1, ceea ce înseamnă că blochează conectarea altor molecule la acești receptori, cum ar fi THC-ul și 2-AG. Ca un modulator alosteric negativ[10] al CB1, s-a demonstrat că CBD-ul reduce câteva dintre efectele psihologice adverse ale THC-ului.

Mai mult decât atât, CBD-ul este în măsură să crească în mod indirect nivelurile de endocanabinoizi din organism, acest lucru reprezentând efectele sale potențial analgezice și antipsihotice. Endocanabinoizii anandamida și 2-AG sunt metabolizați (descompuși) de enzima FAAH (acidul amid hidrolază grasă). Cu toate acestea, CBD-ul inhibă FAAH-ul, stimulând temporar nivelurile de anandamidă[11] în substanța cenușie a tegumentului mezencefalic.

De asemenea, CBD-ul este asociat cu efecte anticonvulsive și cu capacitatea de a reduce anumite tipuri de convulsii. Un studiu[12] publicat în revista "Neuropharmacology" a analizat beneficiile clinice ale extractelor de canabis bogate în CBD și ale CBD-ului purificat în epilepsia rezistentă la tratament. Au fost analizați 670 de pacienți și s-a constatat că aproximativ 60% dintre aceștia au raportat o îmbunătățire a frecvenței convulsiilor. S-a observat că extractele bogate în CBD au avut rezultate mai bune decât CBD-ul izolat. Cercetătorii afirmă că această diferență s-ar putea datora efectului de anturaj și sinergiei dintre terpene și canabinoizi.

De asemenea, CBD-ul a prezentat, în mediul de cercetare, proprietăți[13] anxiolitice, imunosupresoare, neuroprotectoare și antioxidante.

CBG

CBG Therapeutic Effects

CBG-ul poate fi găsit în cantități mari în multe soiuri de canabis aflate în plină floare și s-a descoperit că posedă numeroase beneficii terapeutice. Canabinoidul este un antagonist al receptorului vaniloid și al CB1 și funcționează[14] într-un mod similar CBD-ului, și anume prin inhibarea recaptării anandamidei. Ca antagonist, blochează alte molecule de la conectarea la receptori, blocând astfel și activarea lor. Datorită conexiunii pe care o creează cu receptorul CB1, CBG nu are proprietăți intoxicante.

Ca și omologii săi menționați anterior, CBG prezintă potențial în tărâmul tumorilor. O lucrare[15] publicată în jurnalul "Carcinogenesis" a investigat efectele antineoplazice ale CBG-ului la cancerul de colon la șoareci. Rezultatele au arătat cum canabinoidul a ajutat la promovarea apoptozei și a redus creșterea celulară. Cercetătorii au concluzionat că CBG-ul ar trebui considerat un posibil tratament pe viitor. În alte studii, CBG-ul, împreună cu alți canabinoizi, au inhibat[16] creșterea celulară într-un caz de cancer de sân.

De asemenea, s-a dovedit[17] că CBG-ul are efecte calmante, antidepresive și antibacteriene. S-a mai constatat și că are un efect pozitiv asupra psoriazisului prin oprirea creșterii excesive a anumitor celule ale pielii.

CBN

CBN Therapeutic Effects

CBN-ul nu este biosintetizat în tricomii plantelor de canabis. În schimb, rezultă din degradarea THC-ului, în urma oxidării. După expunerea la o depozitare prelungită sau la căldură, lumină și oxigen, THC-ul se descompune în CBN.

Spectrul complet de efecte ale CBN-ului nu este încă clar, dar s-a constat că induce sedarea. Ai fumat vreodată o tulpină care te-a făcut să te simți extrem de somnoros/somnoroasă? Acest lucru s-ar putea datora nivelului ridicat de anumite terpene, sau faptului că mugurii în cauză au fost depozitați o perioadă mai îndelungată de timp și expuși la un anumit nivel de degradare.

Chiar și acest canabinoid, creat prin oxidare, a demonstrat că are câteva beneficii medicinale destul de impresionante. La fel ca și CBG-ul, CBN-ul ar putea ajuta persoanele cu psoriazis. Acest lucru se datorează faptului că ambele par[18] să reducă producția sporită de celule numite keratinocite, care contribuie la inflamație. CBN prezintă, de asemenea, proprietăți anticonvulsive și antibacteriene[19].

CBC

CBC Therapeutic Effects

Concentrațiile de CBC variază extrem de mult de la plantă la plantă. Unele mostre au concentrații minime, în timp ce soiurile derivate din programe de reproducere selectivă produc cantități mult mai mari, făcând acest canabinoid să se regăsească din abundență în plantele de canabis. Este interesant faptul că derivații ai canabinoidului pot fi găsiți și în alte părți din natură, inclusiv în specii de Rhododendron și în câteva ciuperci.

S-a dovedit că CBC-ul posedă proprietăți antinociceptive, ceea ce înseamnă că acționează pentru a bloca detectarea stimulului dureros, o trăsătură dezirabilă în unele medicamente analgezice. Canabinoidul are, de asemenea, efecte antiinflamatorii și s-a dovedit că poate crește efectele THC-ului in vivo (în organismele vii). Acest efect ar putea fi de interes pentru crescătorii care doresc să producă soiuri cu efecte psihoactive puternice.

CBC-ul poate exercita aceste efecte[20] datorită capacității sale de a se conecta la receptorul CB2. CBC-ul este un agonist selectiv al receptorului CB2 și poate contribui la potențialul terapeutic al unor formule de canabis prin abordarea inflamației prin intermediul acestui receptor.

THCV

THCV Therapeutic Effects

După cum sugerează și numele, THCV-ul (tetrahidrocannabivarină) este o moleculă similară THC-ului. Diferența constă în faptul că molecula este un analog propilic al THC-ului. THCV-ul interacționează[21] atât cu receptorii CB1, cât și cu CB2. Canabinoidul este un agonist parțial al receptorului CB2, ceea ce înseamnă că are o anumită afinitate pentru acest receptor. THCV-ul prezintă un comportament diferit în ceea ce privește relația sa cu receptorul CB1. În doze mici, funcționează asemenea unui antagonist, blocând o parte din activitatea receptorului. Cu toate acestea, la doze mai mari, canabinoidul devine un agonist al receptorului CB1 și începe să îl activeze.

Din cauza relației cu receptorul CB1 proprietățile psihoactive ale THCV-ului au fost intens discutate. THC-ul își produce efectele în relație cu receptorul CB1 chiar și în doze mici. THCV-ul este într-adevăr psihoactiv, dar sunt necesare doze mari pentru a activa receptorul. În schimb, dozele mici sunt capabile să suprime apetitul și să reducă efectele psihoactive ale THC-ului.

În ceea ce privește calitățile sale terapeutice[22], s-a descoperit că THCV-ul induce pierderea în greutate la șoarecii obezi și are efecte anticonvulsive și antiinflamatorii.

CBDV

CBDV Therapeutic Effects

CBDV este un analog propilic al CBD-ului. Asemenea CBD-ului, CBDV-ul are o afinitate scăzută pentru receptorii canabinoizi și inhibă, de asemenea, descompunerea anandamidei endocanabinoide. De asemenea, CBDV-ul interacționează cu receptorii vaniloizi și cu cel de-al treilea receptor endocanabinoid, mult dezbătutul, GRP55. În primele studii[23] efectuate, s-a descoperit că CBDV-ul întârzie defectele neurologice la șoareci, dar numai pe termen scurt după administrare. De asemenea, CBDV-ul a prezentat proprietăți anticonvulsive[24] și poate chiar depăși CBD-ul în acest domeniu, un canabinoid faimos pentru această aplicație. CBDV-ul ajută, de asemenea, la ameliorarea grețurilor și vărsăturilor.

THCA

THCA Therapeutic Effects

THCA-ul este un acid canabinoid sintetizat în tricomii plantelor de canabis. Molecula este transformată în THC prin căldură sau degradare pe termen lung. THCA-ul nu este intoxicant și este un agonist slab atât al receptorului CB1, cât și al CB2. Studiile indică faptul că are efecte antiinflamatorii, neuroprotectoare, antineoplastice și imunomodulatoare. Într-un studiu[25] efectuat pe șoareci obezi s-a descoperit că acidul canabinoid este capabil să scadă țesutul adipos și să prevină bolile metabolice.

CBDA

CBDA Therapeutic Effects

CBDA este precursorul acidului canabinoid al CBD, înainte de decarboxilare. Această moleculă interacționează cu receptorii serotoninei, vaniloizilor și GPR55, într-un mod asemănător cu omologul său activat CBD. Și, la fel ca în cazul CBD-ului, există numeroase studii[26] care analizează influența compusului asupra stării de sănătate. Cercetările publicate în revista Toxicology Letters au susținut că au găsit o interacțiune între CBDA și anumite tipuri de celule canceroase de sân.

CERCETAREA ÎN VIITOR A CANABINOIZILOR

În acest articol, am aruncat o privire peste cei mai studiați canabinoizi, cu toate că studiile din jurul lor sunt departe de a fi concludente. Studii clinice mai complexe, controlate cu placebo, ne vor ajuta să determinăm cu mai multă certitudine de ce este capabil fiecare canabinoid, precum și cum funcționează toate în tandem. Cu peste 100 de fitocanabinoizi identificați în planta de canabis, viitorul va scoate la suprafață descoperiri cu adevărat fascinante.

External Resources:
  1. [The role of the endocannabinoid system in the regulation of endocrine function and in the control of energy balance in humans]. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  2. The Biosynthesis of Cannabinoids - ScienceDirect https://www.sciencedirect.com
  3. Cannabis and Cannabinoids (PDQ®)–Health Professional Version - National Cancer Institute https://www.cancer.gov
  4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3165946/
  5. Effects on Spasticity and Neuropathic Pain of an Oral Formulation of Δ9-tetrahydrocannabinol in Patients With Progressive Multiple Sclerosis - ScienceDirect https://www.sciencedirect.com
  6. The potential therapeutic effects of THC on Alzheimer's disease. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  7. Thieme E-Journals - Planta Medica / Abstract https://www.thieme-connect.de
  8. Peter OBryan http://mct.aacrjournals.org
  9. Cannabidiol displays unexpectedly high potency as an antagonist of CB1 and CB2 receptor agonists in vitro. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  10. Cannabidiol is a negative allosteric modulator of the cannabinoid CB1 receptor. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  11. Cannabidiol enhances anandamide signaling and alleviates psychotic symptoms of schizophrenia | Translational Psychiatry https://www.nature.com
  12. Frontiers | Potential Clinical Benefits of CBD-Rich Cannabis Extracts Over Purified CBD in Treatment-Resistant Epilepsy: Observational Data Meta-analysis | Neurology https://www.frontiersin.org
  13. Cannabis Pharmacology: The Usual Suspects and a Few Promising Leads - ScienceDirect https://www.sciencedirect.com
  14. Cannabis Pharmacology: The Usual Suspects and a Few Promising Leads. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  15. Colon carcinogenesis is inhibited by the TRPM8 antagonist cannabigerol, a Cannabis-derived non-psychotropic cannabinoid | Carcinogenesis | Oxford Academic https://academic.oup.com
  16. Cannabis Pharmacology: The Usual Suspects and a Few Promising Leads. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  17. Cannabis Pharmacology: The Usual Suspects and a Few Promising Leads - ScienceDirect https://www.sciencedirect.com
  18. Cannabinoids inhibit human keratinocyte proliferation through a non-CB1/CB2 mechanism and have a potential therapeutic value in the treatment of psoriasis - ScienceDirect https://www.sciencedirect.com
  19. Cannabis Pharmacology: The Usual Suspects and a Few Promising Leads. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  20. Cannabichromene is a cannabinoid CB2 receptor agonist | bioRxiv https://www.biorxiv.org
  21. Error - Cookies Turned Off https://bpspubs.onlinelibrary.wiley.com
  22. Cannabis Pharmacology: The Usual Suspects and a Few Promising Leads. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  23. SAGE Journals: Your gateway to world-class journal research https://journals.sagepub.com
  24. Cannabis Pharmacology: The Usual Suspects and a Few Promising Leads. - PubMed - NCBI https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  25. Tetrahydrocannabinolic Acid a (THCA-A) Reduces Adiposity and Prevents Metabolic Disease Caused by Diet-Induced Obesity | bioRxiv https://www.biorxiv.org
  26. Cannabidiolic acid, a major cannabinoid in fiber-type cannabis, is an inhibitor of MDA-MB-231 breast cancer cell migration https://www.ncbi.nlm.nih.gov
Notă:
Conținutul este strict pentru scopuri educaționale. Informațiile furnizate provin din cercetări colectate din surse externe.

Ai împlinit 18 ani?

Conținutul ce se regăsește pe site-ul RoyalQueenSeeds.com este potrivit numai adulților și este destinat persoanelor majore.

Asigură-te că ai luat la cunoștință legile țării în care trăiești.

Dacă apeși INTRĂ, confirmi
că ai împlinit
18 ani.